Statele Unite, Canada și Italia vor finanța proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă cu peste 6 miliarde euro, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, confirmând informația publicată anterior de Profit.ro potrivit căreia principalul contract al proiectului a fost elaborat și este gata de semnare, fiind desemnat și consorțiul care va executa lucrările.
Darea în funcțiune a unităților 3 și 4 de la Cernavodă este preconizată pentru începutul deceniului următor, în 2031 și 2032. Costurile totale sunt estimate în prezent la mai mult de 7 miliarde de dolari.
Darea în funcțiune a unităților 3 și 4 de la Cernavodă este preconizată pentru începutul deceniului următor. Costurile totale ale proiectului sunt estimate în prezent la mai mult de 7 miliarde de dolari.
Bugetul lucrărilor preliminare necesare implementării proiectului construirii unităților 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, dezvoltat de filiala EnergoNuclear a operatorului centralei, compania de stat Nuclearelectrica (SNN), este pregătit să fie majorat cu aproape 90%, de la 185 la 350 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, își propune dublarea cheltuielilor pentru investiții anul acesta, de la un preliminat de 717,7 milioane lei în 2023 la circa 1,6 miliarde lei în 2024.
Adunările generale ale acționarilor (AGA) ambelor companii de proiect dedicate planurilor de construire de noi reactoare nucleare în România au aprobat recent majorări de capital la societățile respective, relevă date analizate de Profit.ro.
Consiliul de Administrație al principalei agenții de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a aprobat acordarea unui împrumut direct în valoare de peste 57 milioane dolari către EnergoNuclear SA, compania de proiect controlată integral de societatea românească de stat Nuclearelectrica (SNN) prin care este implementat planul construirii noilor unități 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.
Statul canadian a decis să pună la dispoziția companiei românești de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, credite de export de până la 3 miliarde de dolari canadieni, destinate finanțării proiectului unităților 3 și 4 ale centralei Cernavodă, care vor fi construite cu tehnologie CANDU și firme de profil din Canada, precum primele 2, au anunțat autoritățile de la Ottawa.
EnergoNuclear, compania de proiect controlată integral de societatea de stat Nuclearelectrica (SNN) prin care va fi implementat planul construirii noilor unități 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, caută firmă de consultanță care să calculeze ce subvenții de stat sunt necesare pentru ca proiectul să fie rentabil și ce impact vor avea aceste subvenții în facturile consumatorilor de energie.
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), care are în față proiecte noi majore de analizat și aprobat, precum retehnologizarea unității 1 și construirea unităților 3 și 4 de la centrala Cernavodă, precum și mini-reactoarele modulare (SMR) dezvoltate de americanii de la NuScale, ar putea beneficia de schimbarea legislației în vigoare astfel încât să poată să dispună de bani mai mulți din cei încasați de la industria reglementată, să facă angajări noi și să dea salarii mai mari personalului său.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, estimează că va cheltui o treime din veniturile totale programate a fi încasate anul acesta doar pe suprataxa impusă anul trecut de Guvern producătorilor de energie electrică, constând în contribuția la așa-numitul și misteriosul ″Fond de Tranziție Energetică″, din care statul plătește furnizorilor de electricitate și gaze compensații pentru acoperirea costurilor cu plafonarea prețurilor la consumatorii finali, adică diferența dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate.
Acordul dintre Guvern și compania de stat Nuclearelectrica, ce stipulează că statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), se angajează să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, va fi aprobat prin lege de către Parlament, nu prin hotărâre de Guvern, așa cum se intenționa inițial, în urmă cu circa 3 luni, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Acordul dintre Guvern și compania de stat Nuclearelectrica, ce stipulează că statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), se angajează să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, va fi aprobat prin lege de către Parlament, nu prin hotărâre de Guvern, așa cum se intenționa inițial, în urmă cu circa 3 luni, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Constantin-Alexandru Havriș, fostul șef al Direcției Dezvoltare Investiții a companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, este acum director general la EnergoNuclear, compania de proiect controlată integral de SNN prin care va fi implementat proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte majore pe masă, a înregistrat un profit de 1,93 miliarde lei în primele 9 luni ale anului, cu 202% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potențialele credite de peste 3 miliarde de dolari anunțate de principala agenție de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, pentru proiectul de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, vor finanța contracte de export de servicii americane destinate proiectului, a transmis operatorul centralei, compania românească de stat Nuclearelectrica.
Principala agenție de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a anunțat miercuri emiterea de scrisori de interes cu privire la potențiale finanțări în valoare totală de peste 3 miliarde dolari care ar urma să fie acordate proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte majore pe masă, de la retehnologizarea unității 1 și construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei la colaborarea cu dezvoltatorul american de mini-reactoare modulare (SMR) NuScale, intenționează să lanseze o campanie de promovare a imaginii sale, care să includă și filme corporate, precum și animații 3D.
Guvernul Statelor Unite, prin Departamentul pentru Energie, s-ar putea implica direct în finanțarea proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica, a anunțat ministrul Energiei de la București, Virgil Popescu, aflat la Washington.
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), care are în față proiecte noi majore de analizat și aprobat, precum retehnologizarea unității 1 și construirea unităților 3 și 4 de la centrala Cernavodă, precum și mini-reactoarele modulare (SMR) dezvoltate de americanii de la NuScale, cere schimbarea legislației în vigoare astfel încât să poată să dispună de bani mai mulți din cei încasați de la industria reglementată, să facă angajări noi și să dea salarii mai mari personalului său.
La începutul lunii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara că a primit asigurări, cu ocazia recentei sale vizite la Washington, că statul american, în primul rând prin principala sa agenție de credit de export, Exim Bank US, va lua în august o decizie cu privire la finanțarea construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă.
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), controlată de Ministerul Energiei, a votat aprobarea continuării proiectului construirii unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă, adoptarea deciziei preliminare de investiție în proiect și trecerea în etapa II a acestuia, constând în lucrări preliminare.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat în ședința de Guvern că a primit asigurări, cu ocazia recentei sale vizite la Washington, că statul american, în primul rând prin principala sa agenție de credit de export, Exim Bank US, va lua luna aceasta o decizie cu privire la finanțarea construirii unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă.
În ultimele câteva luni, a fost luată decizia finală de investiție a Nuclearelectrica în retehnologizarea uității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, a fost semnat primul contract referitor la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei și a fost anunțat amplasamentul selectat pentru instalarea viitoare a primei unități de producție nucleară din România bazată pe reactoare modulare mici (SMR).
Romgaz și Nuclearelectrica, vitale pentru alimentarea cu energie electrică și gaze naturale a României și cu proiecte masive de investiții în derulare, vor fi scutite de obligația impusă în ianuarie de Guvern tuturor companiilor de stat aflate pe plus, prin ordonanță de urgență, de a distribui anul acesta dividende în cuantum de minimum 90% din profitul contabil pe 2021 rămas după deducerea impozitului pe profit.